înființare companie elveția

Avantajele oferite de companiile de management elvețiene și impozitarea acestora

O companie de management este cea mai potrivită opțiune pentru a răspunde nevoilor grupurilor internaționale sau pentru corporații. Compania de management operează în principal în afara Elveției, deși poate obține o parte din venituri din Elveția. Cerința principală pentru o companie de management este de a avea clienți și furnizori de bunuri și servicii care se află în afara Elveției.

Cum poți înființa o companie în Elveția ca cetățean străin

Elveția este unul dintre cele mai mare centre de afaceri din lume, datorită politicilor implementate de guvernul elvețian, care oferă sprijin pentru un mediu de afaceri competitiv și dinamic. În același timp, există legi stricte pentru domeniul financiar. Așadar, nu constituie nici o surpriză faptul că foarte mulți cetățeni străini sunt interesați să investească în Elveția, deoarece obțin multe avantaje reușind să pătrundă pe piața elvețiană.