Înregistrează o companie în Elveția

Elveția oferă multe oportunități de afaceri pentru companii și corporații, care activează în diferite domenii. Prin urmare, înregistrarea unei companii în Elveția este o mișcare inteligentă de afaceri, în special pentru companiile care doresc să-și extindă activitatea în străinătate.

Structuri juridice pentru companii în Elveția

Prima decizie pe care trebuie să o luați atunci când vă înregistrați o companie este să alegeți structura juridică cea mai potrivită. Structurile juridice elvețiene oferă o gamă largă de forme și structuri de afaceri. Unele dintre ele sunt mai potrivite pentru corporatii, în timp ce altele favorizează companiile străine care doresc să deschidă un birou și să își extindă activitatea pe piața elvețiană.

GmbH sau S.A.R.L este numele utilizat pentru o societate cu răspundere limitată în Elveția. Investitorii, care deschid companii mici sau mijlocii, fără a fi interesați să le listeze la bursa elvețiană, înființează acest tip de companie. Un GmbH trebuie să aibă acționari, care sunt menționați în documentele firmei și sunt prezenți în Registrul Comerțului. Pentru a forma un GmbH., este necesar un capital social minim de 20.000 de CHF sau de active în această valoare.

AG sau SA este o corporație, potrivită pentru toate nevoile de afaceri, cu cerințe simple în privința transferului de acțiuni, motiv pentru care este un tip de companie utilizat pe scară largă. Acționarii au răspundere limitată, la fel ca în cazul unui GmbH, dar ei pot să rămână anonimi, dacă doresc acest lucru. Corporația are nevoie de un capital social mai mare, de minim 100.000 CHF. Cel puțin 20% din suma trebuie plătită în momentul fondării.

Parteneriatele de afaceri în Elveția constă în trei tipuri: simple, limitate sau generale. Parteneriatele limitate constă în diverse activități întreprinse de partenerii de afaceri, activități care nu trebuie să fie comerciale. Parteneriatele generale sunt mai frecvent utilizate, deoarece acestea sunt potrivite pentru partenerii de afaceri care desfășoară activități comerciale, de obicei, pentru întreprinderile mici.

Sucursalele de companie din Elveția sunt potrivite pentru companiile străine care doresc să-și extindă activitățile lor pe piața elvețiană.

În cele din urmă, persoanele care doresc să înființeze o afacere în Elveția, pot forma o înterprindere individuală. Este cel mai simplu și mai ieftin mod de a începe o afacere. O II – interprindere individuală poate fi schimbată mai târziu într-o societate cu răspundere limitată. O II trebuie să fie înregistrată după ce veniturile dobândite sunt mai mari de 2300 franci elvețieni / an.

Cum se înregistrează o companie în Elveția

Acum, că am stabilit ce tipuri de companii ați putea înființa, ar trebui să știți, de asemenea, procedura de înregistrare pentru fiecare dintre ele. În orice caz, trebuie să începeți cu un nume de brand unic, un cont bancar și un capital minim necesar.

GmbH și AG

Procesul de înregistrare în registrul oficial al companiei este relativ simplu. Trebuie să pregătiți toate documentele necesare, inclusiv documentele cu statutul companiei, legalizate de către un notar. Înainte ca notarul să ștampileze documentele, va trebui să dovediți faptul că ați plătit capitalul social într-un cont temporar al unei bănci elvețiene. Taxa bancară este de obicei în jurul valorii de 200 CHF. Cel puțin un reprezentant al companiei, cu drept de semnătură, trebuie să trăiască în Elveția și să aibă un permis de muncă.

Dupa fondare, compania trebuie să aplice pentru înscrierea în registrul comercial. Această cerere este însoțită de alte documente, cum ar fi: actul constitutiv, declarația de acceptare a mandatului de către auditor, confirmarea unui agent de depunere a faptului că a fost achitat capitalul social, și acceptarea domiciliului în cazul în care societatea nu are propriile sale birouri după înființare. De obicei, notarul este cel care trimite mai departe documentele.

În timpul procedurii de înscriere, capitalul social depus la banca rămâne blocat. Procedura de înscriere se încheie când compania este înregistrată oficial în Registrul Comercial. Capitalul vărsat rămâne blocat, până când banca primește un extras din partea Registrului Comercial, dovedind că noua companie a fost înscrisă în mod corespunzător.

Întreaga procedură nu trebuie să dureze mai mult de două sau trei săptămâni. Costurile includ onorariile notariale - minim 500 CHF, taxele de înscriere de aproximativ 800 CHF și taxa de timbru federal de 1% - deși capitalul sub 1.000.000 CHF este scutit de această taxă.

Întreprinderi individuale

Registrul Comercial este utilizat și pentru a elimina persoanele care falsifică autoangajarea, prin urmare, va trebui să completați un formular detaliat cu privire la afacerea dvs. și numele a cel puțin trei clienți, în scopul de a dovedi că nu lucrați doar pentru un singur client. În cazul în care Registrul are dubii cu privire la obiectivul afacerii, ei pot refuza cererea dumneavoastră.

Dacă formați o II, nu trebuie să trăiți în Elveția, dar trebuie să aveți un permis de muncă și de ședere. De obicei, înregistrarea în Registrul Comerțului este facultativă, pentru întreprinderile individuale care câștigă mai puțin de 100.000 CHF / an, cu toate acestea, trebuie să plătiți asigurările sociale din venitul dumneavoastră.

Când vă decideți sau este necesar să vă înregistrați înterprinderea individuală, veți avea nevoie de documente precum: un plan de afaceri, contracte de închiriere, contracte cu clienții și contracte de furnizare, dacă este necesar.

Add new comment

To prevent automated spam submissions leave this field empty.

Beneficiază de excelență acum! Ia legătura cu experții noștri și bucură-te de servicii corporate de top, de la înființarea de companii, până la audit, contabilitate și optimizare fiscală.

Solicitați un prețReapelare gratuitaEvaluare gratuita