Înființare companii

Avantajele oferite de companiile de management elvețiene și impozitarea acestora

O companie de management este cea mai potrivită opțiune pentru a răspunde nevoilor grupurilor internaționale sau pentru corporații. Compania de management operează în principal în afara Elveției, deși poate obține o parte din venituri din Elveția. Cerința principală pentru o companie de management este de a avea clienți și furnizori de bunuri și servicii care se află în afara Elveției.

Cum poți înființa o companie în Elveția ca cetățean străin

Elveția este unul dintre cele mai mare centre de afaceri din lume, datorită politicilor implementate de guvernul elvețian, care oferă sprijin pentru un mediu de afaceri competitiv și dinamic. În același timp, există legi stricte pentru domeniul financiar. Așadar, nu constituie nici o surpriză faptul că foarte mulți cetățeni străini sunt interesați să investească în Elveția, deoarece obțin multe avantaje reușind să pătrundă pe piața elvețiană.

Beneficiile unui holding în Elveția

O companie elvețiană de tip holding este de obicei fondată sub forma unui GmbH sau AG. Acest tip de societate deține și gestionează investiții și participații financiare pe termen lung în alte societăți. În cazul în care trebuie să vă decideți ce tip de holding ar trebui să înființați în Elveția, probabil, cea mai bună opțiune este un AG sau o societate pe acțiuni, din cauza avantajelor pe care le oferă.